autor Petronela Coman-Comănescu, doctor biolog
CUM S-AU ADAPTAT ANIMALELE SĂ TRĂIASCĂ ÎN ORAȘE
Orașele, adevărate jungle de beton pot fi medii dure pentru animalele sălbatice: sunt fierbinți, zgomotoase și poluate. Sunt spații cu vegetație redusă, cu habitate fragmentate, cu temperaturi mai ridicate, cu variații foarte mari ale regimului de lumină și precipitații.
Pe măsură ce orașele cresc, ființele umane trăiesc împreună în densități mai mari, poluarea și zgomotul din industrie și trafic cresc, ca și cantitatea de lumină artificială și numărul de prădători introduși artificial.
În toate aceste condiții neprielnice, animalele urbane trebuie să se hrănească, să își găsească adăpost și pereche. Unele animale par să se adapteze bine la viața orașului, iar altele nu. Astfel, animalele din mediul urban sunt clasificate în mod obișnuit în trei categorii: „exploatatori”, „adaptatori” sau „evitanți” urbani.
Speciile mai norocoase, care par să se potrivească perfect orașelor, cum sunt porumbeii de exemplu, se numesc specii „exploatatoare”. Aceste animale care se adaptează ușor la condițiile de oraș, trăiesc mai mult, au mai mulți pui și mănâncă mai mult aici decât ar face-o în habitatele naturale. Ele sunt acele specii care au o relație strânsă cu oamenii.
Celor „adaptatoare”, cum sunt de exemplu graurul european, vrabia de casă sau șoarecele vărgat de câmp, urbanizarea le face viața mai grea, dar totuși posibilă. Ele se bazează pe resursele naturale existente în orașe, dar sunt capabile să folosească și resursele antropice.
“Evitanții” sunt foarte sensibili la schimbările de habitat care apar odată cu urbanizarea. Sunt primele specii care dispar dintr-un mediu urban: mamiferele de pradă mari, păsările insectivore care locuiesc în păduri sau păsările care cuibăresc la sol.
CUM AFECTEAZĂ URBANIZAREA ANIMALELE
Dovezile științifice arată că urbanizarea duce la pierderea speciilor care au diete specializate, locuri de reproducere sau cerințe de habitat specifice.
Într-un studiu global recent, cercetătorii au estimat că orașele găzduiesc doar 8% din speciile de păsări și 25% din plantele care ar fi trăit în acele zone înainte de dezvoltarea urbană. Cu cât teritoriul unei vertebrate devine mai urban, cu atât ea este mai amenințată cu dispariția. De fapt, se estimează că dezvoltarea urbană este responsabilă pentru transformarea a 420 de specii de vertebrate de pe întreaga planetă, în specii amenințate.
Animalele care rămân în orașe, adică „exploatatorii” și „adaptorii”, își schimbă comportamentul, găsind modalități noi de a evita pericolele sau de a face față condițiilor dificile ale mediului urban.
Astfel, în anul 2020 s-a realizat o analiză a studiilor privind viața sălbatică urbană de pe șase continente. Concluziile au arătat că 93% dintre mamiferele studiate s-au comportat diferit în mediul urban față de semenii lor din mediul rural. Majoritatea acestor animale – arici, iepuri, șoareci, mistreți, jderi – au devenit active noaptea pentru a evita oamenii. De asemenea, și-au modificat dietele, adăugând și alimente umane.
Orașele creează noi locuri pentru ca fauna sălbatică să găsească hrană, cum ar fi în coșul de gunoi, grădinile și peluzele cu iarbă. Un animal care mănâncă un singur tip de hrană poate avea dificultăți în a-l găsi într-un oraș mare. Însă, un animal care mănâncă tot felul de lucruri poate supraviețui mai ușor într-un oraș.
ADAPTĂRI URBANE
Cercetările arată că 93% dintre comportamentele animalelor ce trăiesc în orașe sunt diferite de cele ale animalelor din afara orașului. Cele mai frecvente schimbări de comportament, conform studiilor, sunt legate de hrană, de capacitatea de a comunica și de relația lor cu oamenii.
Iată câteva dintre cele mai interesante:
➢ Animalele și-au modificat obiceiurile de cuibărit și au apărut schimbări în perioada de reproducere. Păsările au început să-și facă cuiburile din ce în ce mai sus, să utilizeze materiale variate pentru a-și construi cuibul și să-și prelungească sezonul de reproducere.
➢ S-au modificat comportamentele asociate cu căutarea hranei. Multe animale au început să iasă la căutat de hrană noaptea, când activitatea umană este scăzută. Modificări ale tiparelor de hrănire ale puilor au fost înregistrate la păsări: adulții unor păsări de apă își hrănesc puii mai mult decât în mediul natural.
➢ Un factor important în succesul speciilor, este dimensiunea. Animalele mici, cum ar fi șoarecii, au mai multe șanse de a trăi în orașe decât animalele mari, cum ar fi cerbul. Asta pentru că animalele mari au nevoie de mult spațiu și de multă mâncare.
➢ Animalele care comunică acustic au găsit modalități de a evita mascarea semnalelor lor de către zgomotul antropic prin modificare sau ajustare acustică. Păsările au învățat să cânte la o frecvență mai înaltă (peste 2kHz) ca să fie auzite de celelalte păsări și pentru a acoperi zgomotul orașului. O altă modalitate este creșterea amplitudinii vocale, ca răspuns la o creștere a nivelul zgomotului de fundal. Adică păsările învată să cânte mai tare. Alte păsări pur și simplu și-au schimbat perioada în care cântă, unele păsări diurne începând să cânte noaptea.
➢ Unele specii au devenit mai tolerante la temperaturile mai ridicate din orașe. Cercetătorii cred că această adaptare creează populații mai capabile să tolereze schimbările climatice. De exemplu, experimentele au arătat că furnicile urbane au toleranțe termice mai mari decât furnicile rurale.
➢ Unii viermi, considerați „superviermi”, s-au adaptat să trăiască în soluri cu concentrații crescute de metale grele precum cuprul, zincul și plumbul care apar în pământul din jurul vechilor zone miniere. Această adaptare a permis acestor nevertebrate să prospere acolo unde alte specii nu ar face-o.
➢ Unele animale și-au schimbat culoarea. Astfel, în părțile industriale ale Angliei, specimenele cu corp negru ale moliei Biston betularia au devenit mai abundente pe măsură ce poluarea aerului a crescut, înnegrind copacii și clădirile. Frecvența molilor negre a scăzut din nou când aerul a devenit mai curat.
➢ Mai multe studii au demonstrat o legătură între îndrăzneală și aria de dispersie. Îndrăzneala reflectă modul în care un individ/o populație răspunde la situații amenințătoare, cei mai îndrăzneţi indivizi fiind dispuşi să-şi asume cele mai multe riscuri. A fi îndrăzneț permite unui animal să trăiască aproape de oameni fără a fi stresat. Din cauza numărului mic de cercetări disponibile cu privire la răspunsurile la stres în viața sălbatică urbană, este însă greu de știut exact ce nivel de stres experimentează animalele sălbatice din mediul urban și care ar fi sursele acestuia.
DOMESTICIREA VERSUS URBANIZAREA
O modalitate prin care se studiază adaptarea animalelor la mediul antropic este cu ajutorul animalelor domestice sau al animalelor sălbatice crescute de oameni. Deși domesticirea și urbanizarea pot duce la anumite asemănări în comportamentul animalelor, cum ar fi prelungirea sezonului de reproducere, scăderea fricii față de oameni și nivelurile reduse de corticosteron (hormonul stresului), ambele procese sunt fără echivoc diferite.
Domesticirea implică un proces evolutiv în care animalele sunt crescute artificial și selectate pentru trăsături utile pentru om, care include supunere și sociabilitate față de oameni.
Urbanizarea, pe de altă parte, aduce animale sălbatice care nu au o istorie de viață în apropierea oamenilor.
