autor Petronela Coman-Comănescu, doctor biolog
Biodiversitatea înseamnă diversitatea elementelor biologice din natură și este una dintre cele mai prețioase însușiri ale planetei. Viața, acest fenomen natural observat deocamdată doar pe Pământ, se prezintă în foarte multe feluri, demonstrând prin multitudinea varietăților de exprimare și a modalităților complexe de interacțiune dintre ele, care este rezultatul evoluției. O biodiversitate ridicată este naturală și esențială pentru sănătatea planetei, dar și pentru bunăstarea noastră ca ființe umane.
Termenul „biodiversitate”, prescurtarea de la „diversitate biologică”, a fost folosit pentru prima dată în anii 1980, când s-a discutat despre evaluarea impactului uman asupra speciilor și a ecosistemelor, în ideea de a conserva natura pentru a proteja mediul înconjurător (Wilcox, 1984).
Un aspect important al biodiversităţii, care nu este întotdeauna evident, este interconexiunea dintre toate speciile, cu alte cuvinte modul în care depind unele de altele pentru a supraviețui. Fiecare dintre acestea lucrează împreună în ecosisteme, formând o rețea complicată, ce are ca scop menținerea echilibrului și susținerea vieții în general.
Biodiversitatea se împarte în trei tipuri de diversitate: cea specifică, adică existența numeroaselor specii de plante, mamifere, păsări, pești, insecte, ciuperci, microorganisme și alte forme de viață, diversitate genetică, adică varietatea care există în cadrul fiecărei specii, și diversitatea ecosistemelor.
De ce este importantă biodiversitatea?
Biodiversitatea nu există pur și simplu, ci are un scop: acela de a oferi, prin intermediul ecosistemelor, acele lucruri de care oamenii sunt în întregime dependenți și care se numesc bunuri și servicii ecosistemice. Ele includ resursele naturale și procesele care mențin condiţiile vieţii pe Pământ: producția de oxigen în aer, fertilitatea solului și producerea prin intermediul plantelor a alimentelor, a medicamentelor și a adăposturilor, reglarea climei, purificarea naturală a apei.
Bunurile și serviciile ecosistemice oferă direct și indirect beneficii. Toate formele de viață de pe Pământ ne oferă hrana pe care o mâncăm, nenumăratele medicamente şi remedii naturiste, curăță aerul pe care îl respirăm, filtrează apa pe care o bem și furnizează materiile prime pe care le folosim pentru a construi casele și afacerile noastre.
Multe dintre bunurile pe care le obținem provin de la speciile de animale domesticite – vite, porci, oi - și de la diversele culturi agricole, precum grâul, orezul și porumbul. Toate aceste specii domesticite sunt descendente ale speciilor sălbatice, dar în ciuda faptului că există mii de specii pe care le-am putea mânca, noi consumăm în mod obișnuit doar o mică parte din ele.
Speciile sălbatice sunt la fel de importante ca și speciile domesticite. Oameni de pe tot globul se bazează pe ecosistemele marine, de apă dulce și terestre pentru alimentele și materialele de care au nevoie pentru a supraviețui. Oceanele, de exemplu, acoperă mai mult de 70% din suprafața pământului și adăpostesc o gamă uimitoare de viețuitoare, dintre care unele oferă hrană și produc venituri pentru milioane de oameni. Ecosistemele de apă dulce sunt la fel de valoroase: aproximativ 126 000 de specii, inclusiv pești, moluște, reptile, insecte și plante se bazează pe habitatele de apă dulce. Pădurile tropicale conțin mii și mii de specii, dintre care unele sunt extrem de importante atât în medicina modernă, cât și în cea tradițională. In concluzie, biodiversitatea sănătoasă este esențială pentru bunăstarea umană.
Ecosistemele sănătoase necesită o gamă largă de viețuitoare, de la microbii din sol până la prădători de top, cum ar fi urșii și lupii. Dacă una sau mai multe specii sunt îndepărtate din acest lanț trofic, acest lucru poate dăuna ecosistemului. De asemenea, introducerea unor specii străine sau invazive într-un habitat natural poate avea rezultate similare, deoarece speciile invazive pot depăși ca număr speciile native, concurând cu ele pentru hrană sau teritoriu și dezechilibrând întregul habitat.
Când vorbim despre biodiversitate, vorbim de obicei despre bogăția de specii, deși măsurătorile complexe iau în considerare toate aspectele filogenetice sau funcționale din biologia conservării. Pentru a putea face estimări realiste, oamenii de știință încearcă să-și organizeze ideile prin intermediul câtorva indicatori relevanți, care să cuantifice biodiversitatea și variațiile sale în distribuția spațio-temporală.
Cel mai ușor se estimează biodiversitatea specifică, adică numărul de specii diferite dintr-o zonă anumită. Câte specii există pe Pământ? Până acum, oamenii de știință au estimat că numărul total de specii terestre, oceanice, păsări, insecte, microorganisme, ciuperci etc, variază de la 5 la 100 de milioane. Studierea lor ne ajută să înțelegem diferențele dintre zonele planetei noastre. Dacă ne uităm la distribuția speciilor, observăm un model foarte interesant: pe măsură ce ne mutăm de la poli spre ecuator, numărul de specii crește drastic. Acesta este „gradientul latitudinal al diversității speciilor”. Pe scurt, înseamnă că zonele tropicale, care sunt situate între Tropicul Racului și Tropicul Capricornului, adăpostesc un număr mai mare de specii decât zonele temperate, iar zonele cu condiții foarte dure, precum Sahara sau Antarctica, au o biodiversitate scăzută. De exemplu, pădurea tropicală amazoniană găzduiește aproximativ 10 milioane de specii. În schimb, deșertul este mult mai sărac în biodiversitate, găzduind probabil doar câteva mii de specii.
Diversitatea genetică descrie numărul de tipuri diferite de gene prezente într-o populație sau o specie. Ea este responsabilă de faptul că fiecare individ al unei specii este unic și diferit de toți ceilalți ”frați” ai săi. Estimările pentru fiecare populație sunt dificil de făcut, dar multe studii și cercetări sunt în curs, deci viitorul va aduce răspunsuri din ce în ce mai detaliate.
Termenul de biodiversitate cuprinde și diversitatea ecosistemelor. Ecosistemele sunt ceea ce mulți oameni numesc „mediu” sau "natură";. Există multe tipuri de ecosisteme pe Pământ, putând fi mici ca bălțile, sau mari ca deșerturile, pădurile, zonele umede, munții, oceanele, lacurile și râurile. Și aici, estimările sunt greu deocamdată de făcut.
