autor Petronela Coman-Comănescu, doctor biolog
INVAZIE, COMPETIȚIE ȘI PIERDEREA BIODIVERSITĂȚII ÎN ORAȘE
Orașele sunt spații cu biodiversitate scăzută. Dezvoltarea lor, construirea de noi locuințe, drumuri, spații de parcare, acoperirea solului cu beton sau asfalt, au dus la distrugerea sau transformarea habitatelor și implicit la dispariția multor plante și animale native. Cu toate acestea, noile habitate urbane atrag noi animale, unele dintre ele specii străine, ajunse pe diferite căi la noi în țară. O parte dintre aceste specii dezvoltă diferite strategii, intră în competiție cu speciile native din orașe și ajung să le elimine. Este vorba despre speciile de animale invazive.
Orașele joacă un rol cheie în introducerea și răspândirea acestora. Oamenii de știință consideră orașele „motoare ale invaziilor biologice”. Există mai multe ipoteze privind succesul acestor specii. Astfel, speciile de animale invazive pot profita de resursele neexploatate de speciile native (ipoteza oportunismului) sau pot exploata aceleași resurse dar mai agresiv sau mai eficient (ipoteza competiției), invadând cu succes noua zonă și provocând deplasarea concurentului nativ.
O altă explicație pentru care aceste specii invazive au succes este dată de lipsa prădătorilor naturali. Lumea s-a obișnuit cu prezența gândacului cartofilor, Leptinotarsa decemlineata, care în ciuda insecticidelor utilizate, s-a stabilit bine în fauna țării. Faptul că a ajuns în Europa fără prădătorul natural, carabidul Lebia grandis, i-a facilitat dispersia și stabilirea sa pe aceste meleaguri.
Limaxul ucigaş (Arion vulgaris) a început să se răspândească în Europa acum cca. 30 de ani, călătorind sub formă de ouă în pământul plantelor de ghiveci. Această cale este şi astăzi una dintre principalele surse de infestare.
Excluderea competitivă de către speciile străine este adesea citată ca motiv principal pentru declinul speciile native și succesul speciilor invazive. Un exemplu îl reprezintă veverița cenușie de est (Sciurus carolinensis), originară din estul Americii de Nord care a fost introdusă de oameni în multe zone ale lumii, inclusiv în Anglia, Italia, Africa de Sud și vestul Americii de Nord. Aceste introduceri au fost adesea urmate de o deplasare sau de declinul populației de veverițe de copac native. Cercetătorii au arătat că veverițele roșii (Sciurus vulgaris) originare din Anglia au fost strămutate în estul Angliei după introducerea lui S. carolinensis la începutul secolului al XX-lea. Mecanismele ecologice care guvernează înlocuirea veverițelor native de copac cu specia invazivă sunt foarte variabile, dar includ și competiția pentru hrană și locurile de cuibărit.
În cazul păsărilor, unele dintre cele mai bune exemple de concurență semnificativă apar acolo unde speciile necesită aceleași resurse critice, de exemplu, spațiu de hrană, locuri de reproducere sau teritorii. De exemplu, folosind capcane cu camera activată de la distanță pentru a monitoriza păsările și alte specii care vizitează locurile de cuibărit din arbori, s-a demonstrat că există interacțiuni agresive în acești arbori.
ANIMALE INVAZIVE DIN BUCUREȘTI
Țestoasa de Florida (Trachemys scripta)
Este o specie diurnă, petrece mult timp în zonele însorite și are o speranţă de viaţă de până la 40 de ani. Este o țestoasă originară din America de Nord ce a fost răspândită în toată lumea fiind eliberată în natură de persoane ce le-au cumpărat ca animale de companie. Ele intră în competiție cu țestoasele autohtone (Emys orbicularis), pentru habitat și hrană. Țestoasele de Florida sunt purtătoare de paraziți (nematode), au impact negativ asupra ecosistemelor și biodiversității (concurează pentru resurse, fiind o specie care se adaptează ușor), dar și asupra sănătății umane (este purtătoare de Salmonella și poate transmite boala la om).
Trachemys scripta elegans, țestoasa cu tâmple roșii de Florida este una dintre speciile incluse în Top 100 cele mai agresive specii invazive ale lumii. (https://zenodo.org/record/3970808).
Buburuza asiatică multicoloră, buburuza arlechin (Harmonia axyridis)
Este o bucuruză originară din Asia. A fost introdusă în întreaga lume pentru controlul biologic al afidelor (păduchii plantelor). S-a aclimatizat rapid, devenind larg răspândită în toată Europa, fiind una dintre speciile scăpate de sub control, care au invadat eficient și rapid noile habitate.
În România a fost raportată prima dată în anul 2008. În prezent este comună în toată țara. Preferă livezile, zonele forestiere și câmpurile sălbatice, dar are capacitatea de a supraviețui și în habitatele urbane. (https://zenodo.org/record/3971138)
Limaxul spaniol (Arion vulgaris)
Este o specie de melc fără cochilie, introdusă odată cu plante cultivate și alte articole de grădinărit. Indivizii adulți au în mod obișnuit 11–12 cm lungime, dar pot atinge până la 14–15 cm și au o culoare variabilă, dar de obicei brun, brun cenușiu sau chiar negricios; unele exemplare pot fi portocalii. Poate fi întâlnit în București și în orașele din întrega țară, inclusiv pe terenuri cultivate și terenuri abandonate. Este o specie polifagă și se hrănește primar cu plante moarte, dar consumă și o serie de plante cultivate, cadavre de animale și materii fecale.
Acarianul parazit al albinelor (Varroa destructor)
Specia a fost introdusă de către om odată cu noua sa gazdă, albina meliferă europeană (Apis mellifera), datorită importului de material apicol contaminat din Asia, unde specia parazita inițial pe albina meliferă asiatică (Apis cerana). Acarianul se hrănește cu hemolimfa albinelor (adulte, larve și pupe), cauzând pagube importante coloniilor de albine. În ultima perioadă au fost detectate populații de albine care au căpătat rezistență la acest parazit, astfel că selecția unor populații rezistente la atacurile acarianului poate fi o alternativă pentru apicultori.
Gândacul negru de bucătărie (Blatta orientalis)
Blatta orientalis are corpul de culoare brună sau neagră. Preferă locuințe vechi, cu umezeală accentuată și condiții igienice precare. În afara locuințelor, gândacii de bucătărie populează subsoluri de bloc, depozite de gunoaie, în general zone de descompunere a materiei organice. Mai ales în perioada sezonului rece, specia se refugiază în locuințele umane. După împerechere, femela cară ooteca câteva zile până o depune într-un loc ferit, într-o fisură, sub tencuială etc. Pe parcursul vieții, femela depune între una și opt ponte, fiecare ootecă conținând 16 ouă. Eclozarea are loc după două luni. Se elimină prin utilizarea insecticidelor sub formă de spray sau cu capcane cu atractant.
Gândacul german de bucătărie (Blattella germanica)
Specia are culoarea corpului brun-gălbuie sau brun-deschis. Nu poate supraviețui decât în zone antropizate. Se întâlnește în zonele cu igienă precară din locuințe, subsoluri de bloc, hoteluri, restaurante, magazine, depozite etc. Încălzirea și prezența sursei de hrană sunt factorii care influențează distribuția și populația speciei într-o locuință. Blattella germanica se poate reproduce pe tot parcursul anului. De regulă, un individ poate trăi între 100–150 de zile. În ultima perioadă a început să înlocuiască specia Blatta orientalis, mai ales datorită capacității de a se putea cățăra pe suprafețe netede – o caracteristică a locuințelor moderne. Se elimină prin utilizarea insecticidelor sub formă de spray sau cu capcane cu atractant.
Gândacul american de bucătărie (Periplaneta americana)
Este cel mai mare gândac de bucătărie din România. Culoarea corpului este cafeniu-roșcată. Este mai puțin frecventă în locuințe, subsoluri de bloc, populând depozite de mărfuri și fabrici, canalizări, cămine de țevi de încălzire. Specia are nevoie de temperaturi mai înalte decât alți gândaci de bucătărie, optimul fiind în jur de 30°C. Pe parcursul unei veri, o femelă depune 12–24 ooteci, fiecare conținând aproximativ 14 ouă. Eclozarea are loc după 5–8 săptămâni. Se elimină prin utilizarea insecticidelor sub formă de spray sau cu capcane cu atractant.
Tigrul platanului, ploșnița dantelată a platanului (Corythucha ciliata)
Specie de talie mică cu aspect dantelat, colorit predominant albicios. Se dezvoltă pe specii de Platanus, fiind întâlnită îndeosebi în parcuri și zone verzi asociate localităților sau pepinierelor. Specia are 2–3 generații pe an (în funcție de zonă), femelele depun în medie 80–160 de ouă, dar se poate ajunge până la 350 de ouă depuse de o singură femelă. Specia iernează predominant sub scoarța plantei gazdă, dar folosește și alte adăposturi naturale sau antropice. Atunci când dispersează, adulții se pot așeza pe om cauzând înțepături ușoare în căutare de hrană.
Ploșnița marmorată asiatică, ploșnița marmorată (Halyomorpha halys)
Adulții au colorit brun-cenușiu cu aspect marmorat. Prezentă în parcuri și zone urbane verzi, pepiniere, păduri și liziere, livezi de pomi fructiferi sau alte terenuri agricole. Toamna,
este atrasă de suprafețele însorite fiind deseori găsită pe pereții clădirilor cu expunere sudică. Din acest motiv, în sezonul rece intră deseori în locuințe, depozite, cutii de transport sau chiar în mijloace de transport. Pentru eliminare au fost folosite cu succes insecticide având substanțe active precum: dimetoat, malation, bifentrin etc.
Cicada meliferă (Metcalfa pruinosa)
Adulții sunt de dimensiuni mici, având corpul acoperit de o secreție ceroasă, atât în stadiul de adult, cât și în stadiul larvar. Are ca plante-gazdă peste 300 de specii, dar în special plante ornamentale. Populațiile foarte mari pot produce distrugerea plantelor gazdă, iar secrețiile de substanțe dulci favorizează dezvoltarea fungilor.
